Publicat la

Cheile Dâmbovicioarei: frumusețe sălbatică în Piatra Craiului

Despre Cheile Dâmbovicioarei

Cheile Dâmbovicioarei sunt mărginite de pereți stâncoși aproape verticali

Cheile Dâmbovicioarei se află în Munții Piatra Craiului, pe traseul Rucăr-Bran. Defileul a fost creat de râul Dâmbovicioara, care izvorăște din versantul sudic al Vârfului La Om și curge pe direcția nord-sud, apoi se varsă în Dâmbovița.

Bazinul hidrografic al Dâmboviței cuprinde peste 20 de defilee, dintre care Cheile Dâmbovicioarei sunt printre cele mai impunătoare și se desfășoară pe aproximativ 2 kilometri lungime.

Apa Dâmbovicioarei a cioplit în formațiunile sedimentare, calcaroase și de gresii conglomerate un coridor care are pe alocuri pereți înalți de peste 200 metri, iar pe alocuri a modelat creste semețe și a săpat numeroase peșteri și grote spectaculoase.

Peisajul este mirific, iar în zonă ai numeroase locuri de vizitat și lucruri interesante de făcut, așa că hai la drum!

Cum ajungi la Cheile Dâmbovicioarei

Cheile Dâmbovicioarei – segment din drumul asfaltat

Cheile Dâmbovicioarei se întind între localitățile Podu Dâmboviței și Dâmbovicioara.

De la Bran la Podu Dâmboviței drumul de 29,4 kilometri poate fi parcurs cu mașina în aproximativ 45 de minute, pe DN73/E574.

Traseul deosebit de pitoresc coincide în mare parte cu pasajul Rucăr-Bran și trece prin Moeciu de Jos și Fundata.

Ce poți face în Cheile Dâmbovicioarei

Cheile Dâmbovicioarei te duc spre comorile Pietrei Craiului

În amonte de defileu, acolo unde Cheile Dâmbovicioarei se unesc cu Valea Muierii, are loc un spectacol al naturii: izbucul La Gâlgoaie își revarsă apele ca și cum s-ar năpusti în pârâul Dâmbovicioara. De aici urmează o cheie îngustă presărată cu cascade.

Drumul printre stâncile alb-cenușii are pereții semeți de aproape 200 metri aproape verticali, iar pârâul care-l mărginește pe alocuri, micile cascade și vegetația bogată formează peisaje superbe.

În zonă se află peste 50 de peșteri, dintre care cele mai cunoscute sunt Peștera Dâmbovicioara, Peștera Labirintului și Peștera de la Gura Defileului.

Locurile merită străbătute la pas, ca să descoperi toate frumusețile. În plus, te poți plimba pe poteci sau poți face drumeții pe traseele marcate.

Principalul traseu care merită parcurs este Cheile Dâmbovicioarei – Peștera Dâmbovicioara – Cheile Brusturetului – Cabana Brusturet. Drumul are aprox. 8 kilometri și este practicabil pentru circulația auto, deci poți merge și cu mașina sau cu bicicleta, dar îți recomandăm să îl străbați pe jos ca să admiri în voie peisajele, să te oprești să culegi fragi etc. Îți va lua cam patru ore dus-întors (16 kilometri), plus pauze.

În afară de drumeții, în zonă poți pescui, poți face escaladă, ciclism montan, agroturism, plimbări călare (sau lecții de călărie), poți participa la sărbători și evenimente locale, inclusiv festivaluri gastronomice. Există și un parc de aventură, iar dacă iei legătura cu Centrul de Informare şi Promovare Turistică Dâmbovicioara (îl găsești ușor pe Facebook), poți programa o vizită la stână cu mâncare specifică.

Echipament necesar

Pe traseele mai dificile îți trebuie echipament special

Dacă vrei să mergi pe ruta Cheile Dâmbovicioarei – Peștera Dâmbovicioara – Cheile Brusturetului – Cabana Brusturet sau pe alte trasee ușoare din lista de mai jos, nu îți trebuie nimic special în afară de echipamentul de drumeție, cu încălțări solide antiderapante. Ține cont că vremea la munte este capricioasă, așa că ia-ți și haine de ploaie și vânt.

Traseul durează 2 ore pe sens, iar lângă peștera Dâmbovicioara și la cabana Brusturet există restaurante, dar nu strică să ai la tine apă pentru drum, plus niște gustări, dacă dorești. Nu uita să iei o pungă în care să pui deșeurile de ambalaje până ajungi la primul coș de gunoi.

Dacă vrei să explorezi grote sau peșteri, e bine să ai o lanternă, ideal frontală, iar cum sunt șanse (reduse totuși) să te întâlnești cu un urs, ia cu tine un fluier și un spray special.

Pentru excursii pe creste îți trebuie echipament specific.

Trasee turistice în Parcul Național Piatra Craiului

Parcul Național Piatra Craiului are 14.766 de hectare cu ecosisteme naturale și zone locuite

Cheile Dâmbovicioarei – Păstrăvăria Dâmbovicioara – Zanvele – Dealul Sasului.

  • Durată traseu: aproximativ o oră
  • Dificultate: redusă

Pe drumul cu priveliști minunate poți vedea garofița Pietrei Craiului, o specie care trăiește numai aici.

Șirnea – Curmătura Groapelor

  • Durată traseu: aproximativ o oră la urcare (după plecarea din satul Șirnea) și 30 minute la coborâre
  • Dificultate: redusă

Alte trasee ușoare în Piatra Craiului:

  • Zărnești – Fântâna lui Botorog – Valea Curmătura – Cabana Curmătura (marcaj dungă galbenă verticală);
  • Zărnești – satul Peștera (marcaj dungă roșie verticală);
  • Zărnești – Prăpăstiile (cheile) Zărneștilor – Cabana Curmătura (marcaj dungă albastră verticală);
  • Zărnești – Prăpăstiile Zărneștilor – La Table (marcaj cruce roșie);
  • Cabana Curmătura – Poiana Vlădușca – La Table (marcaj triunghi roșu);
  • Satul Șirnea – Podu Dâmboviței (marcaj cruce albastră);
  • Casa Folea (satul Peștera) – Prăpăstiile Zărneștilor – Valea Cheii – Cabana Curmătura (marcaj triunghi galben);
  • Casa Folea – Toancheș – Măgura Mică – Fântâna lui Botorog (marcaj dungă roșie verticală);
  • Casa Folea – Valea Pietrelor – Șaua Joaca – Șaua Vlădușca (marcaj cruce roșie).

Mai multe trasee de diferite grade de dificultate găsești aici.

Ce mai poți vizita în zonă

Munții Piatra Craiului văzuți din comuna Fundata, jud. Brașov

În zonă sunt numeroase monumente ale naturii și locuri frumoase de vizitat. Îți recomandăm să vezi:

  • Cheile Brusturetului;
  • Peștera Dâmbovicioara;
  • Peștera Uluce din comuna Dâmbovicioara;
  • Izvoarele din Plai;
  • Curmătura Groapelor;
  • Peștera Urșilor (Peștera de la Colțul Surpat);
  • Satele Podu Dâmboviței, Șirnea și Ciocanu;
  • Cetatea Oratia;
  • Centrul de călărie DeȘirnea Experience;
  • Amfiteatrul Transilvania.

Cheile Brusturetului

Poți ajunge la Cheile Brusturetului și prin pădure, pe traseul satul Ciocanu – Cabana Brusturet

Cheile Brusturetului se află la aproximativ o oră de mers pe jos de la peștera Dâmbovicioara. Defileul este deosebit de pitoresc, ca un pasaj îngust între stânci plin de vegetație luxuriantă. Drumul (forestier) este accesibil cu mașina, dar s-ar putea să vrei să mergi pe jos ca să admiri toate detaliile. S-ar putea să te atragă și o plimbare prin pădure spre vârf.

Deși au numai doi kilometri lungime, se poate spune că Cheile Brusturetului sunt „3 în 1“, fiindcă sunt alcătuite din Cheia Lungă, Cheia Strâmtă și Cheița. Defileul Brusturetului face parte din complexul de chei din Parcul Național Piatra Craiului, alături de Cheile Dâmbovicioarei, Cheile Dâmboviței și Prăpăstiile Zărneștilor.

Peștera Dâmbovicioara

În Peștera Dâmbovicioara natura a modelat forme misterioase

Peștera Dâmbovicioara s-a format prin acțiunea pârâului cu același nume, care a cioplit stâncile calcaroase care datează din Jurasic și fac parte din Masivul Piatra Craiului.

Accesul se face cu ghid (unul dintre copiii care fac voluntariat, foarte pasionați, care știu multe despre istoria și legendele locului), iar vizita durează în medie 20 de minute. Peștera are o lungime totală de 555 metri, dar traseul amenajat pentru vizitatori are puțin peste 250 de metri.

Peștera are o temperatură de 10-12°C și este străbătută de un ușor curent de aer, iar umiditatea este moderată, fiindcă pârâul Dâmbovicioarei și-a schimbat cursul și nu mai trece prin interior.

Interiorul este iluminat artificial și constă într-o galerie cu ramificații. Decorul este alcătuit din turnuri, stalactite, stalagmite și diverse formațiuni calcaroase cărora imaginația le poate găsi numeroase interpretări, mai ales că lumina este colorată în anumite zone. Într-una din săli vei vedea oasele de Ursus spelaeus (ursul cavernelor, specie de mult dispărută) pe care speologii le-au găsit aici.

Izvoarele din Plai

Izvoarele din Plai sunt un mănunchi de fire de apă care țâșnesc din munte și se preling ca niște mici cascade. Le poți admira când mergi de la Peștera Dâmbovicioara pe Cheile Brusturetului, chiar pe marginea drumului în cătunul Valea Rea, la confluenţa Văii Peşterii cu Dâmbovicioara.

Partea interesantă este că apa iese la iveală dintr-o deschizătură strâmtă a unei peșteri care ascunde un râu subteran. Caverna nu poate fi explorată decât cu mare dificultate și doar de speologi. Deschiderea are doar 25 de centimetri înălțime, iar intrarea este blocată de o acumulare de apă care doar în timp de secetă prelungită scade într-atât încât să permită accesul. Speologii care au reușit să exploreze interiorul spun că după 50 de metri parcurși într-un târâș istovitor bolta se înalță și se văd pereții de un alb imaculat, decorați cu stalactite, stalagmite, coloane, perle de cavernă și alte speleoteme rar întâlnite în peșterile din Piatra Craiului.

Curmătura Groapelor

Curmătura Groapelor este o șa la care ajungi ușor din satul Șirnea

Curmătura Groapelor este o șa largă situată la 1.389 metri altitudine, unde se întâlnesc mai multe cărări marcate. Ca să ajungi aici cel mai simplu este să pornești din satul Șirnea și să urmezi marcajul cu triunghi roșu care te va ghida pe un traseu ușor; drumul durează o oră la urcare și o oră la coborâre.

Peisajele sunt minunate și ai ce vedea: fagi, carpeni, mesteceni, frasini, ulmi, arțari, molizi, brazi și larice printre care viețuiesc râși, jderi, veverițe, lupi și urși (dacă mergeți în grup, nu vă abateți de la traseu și aveți la voi fluier și spray special nu aveți de ce să vă temeți), iar pe culmile Pietrei Craiului puteți zări capre negre.

Prăpăstiile Zărneștilor

Drumul care trece prin Prăpăstiile Zărneștiului este ușor de parcurs în orice sezon
Prăpăstiile Zărneștiului, arie protejată din Parcul Național Piatra Craiului

Prăpăstiile Zărneştiului (sau Cheile Zărneştiului, sau Valea Prăpăstiilor) sunt un defileu splendid format din acțiunea apei care a erodat rocile sedimentare, a intrat pe sub ele și a săpat cavități. Astfel s-a format o peșteră al cărei tavan s-a prăbușit și a devenit un sector de chei lung de 2 kilometri care are statut de arie protejată și face parte din Parcul Național Piatra Craiului.

Cel mai ușor ajungi acolo pe traseul care pornește din Strada Râului din orașul Zărnești către Valea Prăpăstiilor. Cheile Zărneştiului au o lungime de 5 kilometri, cu pereți care ating pe alocuri 200 de metri înălțime, iar drumul care le străbate este aproape plat, ușor de parcurs pentru oricine și în orice sezon, dacă vremea nu este nefavorabilă. Peisajele din canionul îngust sunt uluitoare și dacă ai puțin noroc, poți vedea capre negre.

Peștera Urșilor (Peștera de la Colțul Surpat)

Peștera Urșilor sau Peștera de la Colțul Surpat din Cheile Dâmbovicioarei

Peștera Urșilor sau Peștera de la Colțul Surpat se află la 2 kilometri de localitatea Podu Dâmboviţei, la marginea unui drum forestier de unde pornește o potecă în trepte care duce la intrare.

Cavitatea a fost formată prin eroziunea exercitată de un afluent al Dâmboviței azi dispărut. Acum peştera e uscată, spaţioasă, accesibilă, vizitabilă oricând şi cu minim de echipament (inclusiv lanternă, ideal frontală).

La capătul grotei largi de la intrare se desprind două culoare: galeria cu șanț, care păstrează urmele trecerii apei, și galeria cu nisip. Interiorul spectaculos este decorat cu formațiuni sub formă de stâlpi, stalactite și stalagmite.

Numele peșterii provine de la numărul mare de oase de Ursus spelaeus (ursul cavernelor, specie dispărută) descoperite aici în anul 1951.

În România există trei cavități cu numele Peștera Urșilor, iar cea din Cheile Dâmboviței, declarată rezervație naturală, este una dintre ele.

Satul Podu Dâmboviței din comuna Dâmbovicioara (jud. Argeș)

Satul Podu Dâmbovitei, comuna Dâmbovicioara, jud. Argeș

Satul Podu Dâmboviței din comuna Dâmbovicioara se bucură de o amplasare deosebit de pitorească pe culoarul Rucăr-Bran, în mijlocul Munților Iezer-Păpușa, la intersecția Munților Bucegi cu Munții Leaota.

Dincolo de frumusețea locurilor, satul merită vizitat datorită bogăției de tradiții, în special a celor legate de păstorit. În fiecare toamnă are loc răvășitul oilor, sărbătoare populară în toată zona aceasta a Transilvaniei, inclusiv la Bran, care marchează momentul întoarcerii ciobanilor de pe munte și împărțirii oilor, brânzei, pastramei și celorlalte produse către sătenii proprietari. Localnicii păstrează numeroase cântece de oierit, doine, hore și zicători din bătrâni.

Arta plastică este și ea un motiv de a vizita localitatea: aici există un complex de statui amplasat la inițiativa dramaturgului Paul Everac.

Denumirea Podu Dâmboviței vine de la un vechi pod din lemn care permitea accesul între Brașov și Pitești prin culoarul Rucăr Bran.

Satele de munte Șirnea și Ciocanu

Pitorescul sat Ciocanu și-a păstrat tradițiile

Satul Șirnea face parte din comuna Fundata, județul Brașov (Transilvania), și a fost declarat sat turistic încă din 1973, când s-a numărat în primul lot experimental de localități din țară care au primit acest statut. Peisajele idilice de la poalele Munților Piatra Craiului, casele ca de pe vremea străbunicilor, meșteșugurile și tradițiile de odinioară care încă se mai practică aici i-au dus vestea Șirnei și îi atrag mereu noi vizitatori.

Dacă vrei o experiență gastronomică autentică, plină de bunătăți locale și produse de la stână, vorbește cu sătenii. Poți lua masa la o pensiune agroturistică sau acasă la o familie – găsești gospodari bucuroși să-ți pregătească un ospăț pe cinste (de exemplu familia Istrate, care are toate avizele și autorizațiile necesare).

În afară de a hoinări prin sat și împrejurimi, poți vizita Muzeul Etnografic Nicolae Frunteș, dedicat istoriei și tradiţiilor și acestor locuri, unde vei afla câteva din legendele Branului și vei vedea o mică secţie dedicată sportului olimpic.

Aflat la mică depărtare de Șirnea, satul Ciocanu aparține de comuna Dâmbovicioara, județul Argeș (Muntenia). Mai puțin celebru, satul are peisaje cel puțin la fel de frumoase ca Șirnea și a reușit și el să evite colectivizarea în perioada comunistă, ceea ce i-a permis să-și păstreze îndeletnicirile tradiționale și arhitectura specifică gospodăriilor de munte. Din partea cea mai înaltă a localității poți admira o panoramă fabuloasă cu Munții Bucegi, Piatra Craiului și Leaota.

Înainte de Marea Unire din 1918, între Ciocanu și Șirnea era hotarul dintre Regatul României și Austro-Ungaria. De altfel, aici s-au dat în august 1916 unele dintre primele lupte pentru Unire și se spune că locotenent-colonelul Gheorghe Poenaru-Bordea, căzut la datorie în aceste locuri a fost primul militar român care și-a pierdut viața luptând pentru Unire.

În jurul vechii Vămi Giuvala, pe raza localităților Fundata, Șirnea, Ciocanu și Podu Dâmboviței se mai păstrează și azi rămășițe ale tranșeelor, zidurilor defensive și cuiburilor de mitraliere din Primul Război Mondial. În satul Ciocanu poți vedea un panou cu explicații și imagini.

Cetatea Oratia (sau Orația)

Ruinele Cetății Oratia de pe Dealul Sasului, comuna Dâmbovicioara

Cetatea Oratia (sau Orația, Oratea) se află pe Dealul Sasului, la 1,5 km de satul Podu Dâmboviței, județul Argeș, la circa 300 metri est de șoseaua Câmpulung – Brașov (DN73).

Monumentul istoric datează cel mai probabil din secolul al XIII-lea și este acum o ruină fermecătoare, înconjurată de legende. Solul păstrează urmele potcoavelor și roților care au trecut odinioară poarta vechii fortărețe care a servit și ca punct vamal la trecerea dintre Transilvania și Țara Românească.

Inițial fortăreața s-a numit Cetatea Neamțului (a nu se confunda cu cea moldoveană), apoi Castelul Piatra Craiului, Cetatea Dâmboviţei și în final a fost botezată Oratia, după valea de la poalele ei.

De la distanță poți admira ruinele cetății dintr-un singur punct: de la o parcare aflată lângă pensiunea Dealul Sasului. Merită să mergi însă până sus la cetate, de unde ai o priveliște splendidă și poți vedea de aproape impozantele ziduri despre care se spune că l-ar fi ocrotit cândva și pe Vlad Țepeș.

Centrul de călărie și agrement DeȘirnea Experience

DeȘirnea Experience organizează în zonă plimbări cu bicicleta, cu calul, căruța sau sania

Centrul DeȘirnea Experience, aflat în pitorescul sat transilvănean despre care am vorbit mai sus, îți oferă o gamă foarte largă de activități incitante, în funcție de sezon:

  • tururi ghidate la gospodării și stâne (inclusiv degustări de produse autentice);
  • observarea păsărilor sălbatice (în plimbări sau din observatorul special construit);
  • participarea la activitățile sătenilor și la evenimentele comunității;
  • drumeții pe trasee de diferite lungimi și grade de dificultate;
  • excursii cu mașini de teren;
  • trasee de bicicletă (poți închiria biciclete clasice sau electrice, mountain bikes sau e-mountain bikes)
  • tir cu arcul;
  • lecții de călărie și alte activități ecvestre, inclusiv hipoterapie;
  • vizitarea vâltorilor cu păstrăvi;
  • tabere de fotografie sau de wilderness;
  • înălțare de zmeie;
  • slackline;
  • plimbări și excursii cu calul, căruța sau sania.

Centrul are și un magazin (la fața locului și online) cu obiecte artizanale.

Unde te cazezi? Alege Transylvanian Inn pentru peisaje de poveste, experiențe culinare memorabile și confort deplin!

Dacă vrei să vizitezi împreună cu prietenii Cheile Dâmbovicioarei și celelalte locuri frumoase din zonă, vila Transylvanian Inn din Bran este un excelent punct de plecare. La întoarcerea din excursii aici vă puteți relaxa într-un un mic paradis cu peisaje splendide, confort deplin, relaxare totală și răsfăț culinar.

Camerele confortabile au balcoane cu priveliști de vis către Castelul Bran, Cetatea Râșnov, munții Bucegi și Piatra Craiului. Restaurantul are un meniu cu bunătăți deosebite și o terasă cu vedere spre Castelul Bran înconjurat de munții care se înlănțuie cât vezi cu ochii. Pentru grupuri se pot prepara meniuri vegane, lacto-vegetariene, fără gluten, fără zahăr etc. Trebuie doar să comunicați gazdelor ce preferințe aveți.

De la vilă până la Podu Dâmboviței, unde încep Cheile Dâmbovicioarei, distanța este de aproximativ 30-31 kilometri și o poți parcurge cu mașina în maximum o oră, iar drumul este foarte frumos.

În fiecare zi puteți face o altă excursie sau puteți vizita Branul, Cetatea Rucăr și alte atracții din apropiere. După micul-dejun inclus variat și savuros veți porni la drum cu energie și bună-dispoziție, iar dacă vreți să faceți un picnic pe traseu rugați din timp personalul vilei să vă pregătească pachete cu gustări; sigur o să vă placă.

Seara vă așteaptă cina cu alte delicatese, iar a doua zi porniți într-o nouă escapadă sau rămâneți să vă bucurați de o ședere odihnitoare. Relaxați-vă pe terase sau în grădină, în balansoare sau pe bănci, la soare sau la umbră, pe iarbă, în foișoare sau în intimitatea bibliotecii cu vedere panoramică.

Detalii și rezervări pe https://transylvanianinn.ro.

Cerere rezervare

Suita deluxe
Apartament
Camere duble superioare
Camere duble standard

Acest site este protejat de reCAPTCHA și se aplică Politica de confidențialitate și Termenii și condițiile Google.